La Deseşti alimentarea cu apă se va finaliza în acest an

0
526

Un proiect care prevede construirea unei reţele noi de alimentare cu apă în toată comuna Deseşti este aproape de finalizare. Asta după ce investiţia a început încă în 2010, dar s-a oprit, un an mai târziu, din lipsa fondurilor.
Acum lucrările au fost reluate deoarece administraţia locală a semnat un nou contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării prin care s-au asigurat sumele necesare finalizării acestui proiect: „Trebuie să terminăm proiectul de alimentare cu apă, pe Ordonanţa 7. Am lucrat în 2010 şi în 2011, făcând lucrarea cam în proporţie de 70%. Ne-am oprit apoi, că nu am mai primit bani până în toamna ce a trecut. Am semnat acum un contract cu Ministerul Dezvoltării în 11 noiembrie 2015. Am început lucrările din nou, dar a venit iarna, sărbătorile, şi n-am mai continuat. Demarăm iar când vremea ne permite. Proiectul presupune reţea nouă de alimentare cu apă în toată comuna, în cele trei sate, cu bazine de inox, cu hidranţi, cu captări de apă direct din fântâni, nu din văi sau izvoare. Apa vine prin cădere de la munte. Fiecare sat are fântânile proprii: Mara, de acolo din partea dinspre Izvoare, Deseştiul are de aici, de sus. Fântânile sunt pe munte, apa iese din pământ direct în ele şi nu mai are contact cu apa de ploaie, cu aerul, totul e mascat. Cred că în total sunt undeva la 40 de kilometri de reţea nouă, pentru că aducţiunile sunt destul de departe, numai la Mara este la vreo 7 kilometri distanţă aducţiunea”, a declarat Gheorghe Bohotici, primarul comunei Deseşti. Proiectul este în cuantum de 4 milioane de lei şi se va finaliza în acest an, conform spuselor primarului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.