Exclusă după decizia din urmă cu aproximativ două săptămîni a Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF din cauza nestingerii litigiilor cu Marius Hodor şi Vlăduţ Gherman, iată cu lucrurile au luat o întorsătură favorabilă pentru FC Municipal Baia Mare. Comisia de Recurs a FRF a decis ca gruparea băimăreană să continue la acelaşi nivel datorită stingerii litigiilor cu cei doi jucători, iar FCM Baia Mare se va afla luni la ţintarul Ligii 2, sezon care va debuta în 6 august.
Din informaţiile noastre, trupa de sub „Dealul Florilor” va pleca în noua stagiune cu o penalitate de -8 puncte, cauza fiind aceeaşi, pentru litigiile aflate pe rol cu anumiţi jucători. Radu Leonte, Mihai Deac şi Răzvan Lupu sînt jucătorii care au depuse memorii la FRF pentru recuperarea restanţelor financiare, cel cu Alin Bota fiind stins. FC Municipal Baia Mare va aborda noul sezon cu un nou acţionarat, vechea conducere renunţînd a se mai ocupa de destinele clubului din eşalonul secund. Echipa s-a reunit de aproximativ o săptămînă, la antrenamentele echipei sînt prezenţi 12 jucători, dintre care 5 aduşi de la centrul de copii şi juniori. Aceştia se antrenează sub comanda aceloraşi antrenori – Dorin Toma, Cristian Bogdan, Mihai Şteţca şi a directorului tehnic Ioan Onciu. Viitorul acţionarat, împreună cu staff-ul tehnic încearcă aducerea şi altor jucători care au activat sezonul precedent pentru FC Municipal, obiectivul noului campionat fiind clar – evitarea retrogradării.
În a doua zi de la reluarea pregătirilor au existat probleme la stadionul „Viorel Mateianu”, Poliţia Locală interzicînd accesul echipei pe teren pentru desfăşurarea antrenamentelor. Acest aspect a fost remediat în ziua următoare, FC Municipal putînd să-şi continue activitatea fără probleme. Miercuri, cei 12 jucători au avut programat şi un meci amical de 60 de minute. În prima repriză au evoluat împotriva juniorilor republicani A, iar în cea secundă au jucat cu juniorii B ai clubului.
Sperăm ca noul acţionarat să rezolve cît mai repede problemele stringente ale clubului, să fie achitate o parte din restanţe, să fie aduşi jucători, pentru ca FC Municipal să debuteze în noul sezon cît de cît în linişte.