AS Independenţa, amicale în ţară şi Ungaria

0
187

La final de ianuarie formaţia de ligă secundă AS Independenţa Baia Mare şi-a reluat antrenamentele pentru partea a doua a sezonului, ce va debuta la final de martie cu optimile de finală ale Cupei României.
Liderul seriei a doua din eşalonul secund şi-a stabilit ca programul de pregătire înaintea returului să fie efectuat pe plan local. De la începerea antrenamentelor, gruparea antrenată de Liviu Ivasuc a jucat şi două meciuri de verificare, împotriva campioanei Olimpia Cluj, respectiv echipa satelit a Olimpiei. În primul meci, campioana a învins cu 13-2, iar în disputa cu Olimpia II băimărencele au cîştigat cu 6-3. Pînă la primul joc oficial, AS Independenţa mai are programate alte trei jocuri de pregătire, două dintre ele în Ungaria. Sîmbătă, 24 februarie, AS Independenţa se va deplasa la Nyireghaza, pentru amicalul cu Spartakus, meci ce se va juca de la ora 18 (României), în nocturnă. La început de martie, pe 4, echipa băimăreană are stabilit un joc la Odorheiu Secuiesc. În fine, un al treilea joc va fi pe 11 martie, cu formaţia din Debrecen.
AS Independenţa Baia Mare este lider în seria 2 din liga 2 la mijlocul campionatului, avînd cu şase puncte în plus (21) faţă de contracandidata Piros Security (15). Prima etapă a returului se va consuma pe 1 aprilie, cînd băimărencele vor primi vizita echipei Sporting Lugaş. Însă nu acesta este primul joc oficial, AS Independenţa urmînd să joace pe 24 martie, pe teren propriu, împotriva campioanei Olimpia Cluj-Napoca, meci contînd pentru optimile de finală din Cupa României.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.