Alin Şeşterac este un tânăr băimărean de 26 de ani a cărui poveste de viaţă impresionează straşnic. După o copilărie şi o adolescenţă în care a excelat în domeniul înotului de performanţă, Alin a plecat să descopere lumea, însă visul i-a fost curmat chiar de apa pe care o îndrăgea atât de mult. În urmă cu şase ani şi jumătate, tânărul şi-a fracturat coloana vertebrală înotând, iar de atunci viaţa i s-a schimbat radical. Însă, călăuzit de credinţa în Dumnezeu, Alin a luat-o de la capăt, iar în prezent se concentrează pe o nouă pasiune: fotografia.
• dintr-un înotător de performanţă, în scaun cu rotile
Reporter: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Alin ŞEŞTERAC: Am 26 de ani, sunt în pensie de handicap şi nu am un loc de muncă, deşi mi-aş dori lucrul acesta. Tocmai de aceea, sper ca noua mea pasiune să mă călăuzească înspre un job. De asemenea, pot să vă spun că am terminat şcoala profesională, iar după clasa a XII-a am plecat în Portugalia, unde am şi avut accidentul. În prezent, am reluat studiile, la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” din Baia Mare, pentru a-mi termina liceul. Ca să mă cunoaşteţi mai bine, sunt o fire foarte veselă şi plină de bucurie. Îmi place să călătoresc mult şi să vizitez locuri noi, îmi place să ies cu prietenii. De asemenea, relaţionez mult cu oamenii, le ascult problemele, îi încurajez. Nu în ultimul rând, îmi place să mă rog, să merg la biserică şi să ascult muzică creştină.
R.: Ce s-a întâmplat în Portugalia?
A.Ş.: În urmă cu şase ani şi jumătate, am avut un accident în timp ce înotam în ocean. Într-un salt în fugă peste un val, am dat cu fruntea de nisip, apa fiind la nivel mic. Mi s-a rupt coloana vertebrală. Dintr-un înotător de performanţă, medaliat, am ajuns imobilizat, iar astăzi sunt dependent de scaunul cu rotile. Dacă rememorez ceea ce s-a întâmplat, în acele momente, mi-am văzut moartea cu ochii. Îmi amintesc că nu mai puteam să fac absolut nimic, nu puteam nici să-mi ridic capul din apă ca să iau o gură de aer, să strig după ajutor. Pur şi simplu, mă uitam sub apă cum îmi era imposibil să-mi mişc mâinile. Îmi amintesc că eram atât de neputincios. În acel moment, mi s-a derulat în minte un film despre ce s-ar întâmpla dacă aş muri. Iar atunci am început să mă rog. L-am implorat pe Dumnezeu să nu mă lase să mor.
• “dacă îţi doreşti un lucru cu adevărat, poţi să reuşeşti”
A.Ş.: Instantaneu, o mână m-a scos din apă şi am realizat că unul dintre băieţii cu care eram acolo m-a ridicat. I-am spus să nu-mi dea drumul pentru că mi-am rupt coloana vertebrală şi nu mai simt nimic. Acolo, atunci am decis să Îl urmez pe Dumnezeu şi să îmi predau viaţa în mâna Lui. Am realizat că, fără El, nu se poate face nimic. De atunci, Îi mulţumesc zilnic că mi-a lăsat zile în care să mă pot apropia de El, să Îl urmez plin de bucurie şi recunoştinţă.
R.: Spuneai că ai fost înotător de performanţă.
A.Ş.: Da, am practicat înotul de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar al Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare, participând la nenumărate concursuri, în urma cărora am obţinut multe diplome şi medalii. Pentru mine, înotul a însemnat foarte mult. Îmi plăcea concurenţa şi voiam să ajung cât mai sus. În plus, în apă mă simţeam în largul meu.
R.: Între timp, ţi-ai descoperit o nouă pasiune, fotografia.
A.Ş.: Da, aşa e. Pasiunea mea pentru fotografie a început cu puţin timp în urmă. Doream să fac ceva util şi accesibil mie, iar primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost acesta, de a fotografia. Deoarece sunt la început de drum, lumea încă nu mă cunoaşte ca fotograf, dar sunt deschis oricărei colaborări. Folosesc un aparat DSLR Canon 750 D. Cred că, dacă îţi doreşti un lucru cu adevărat, poţi să reuşeşti întotdeauna. Noi, cei cu dizabilităţi, suntem mai lenţi, dar asta nu înseamnă că nu putem. Trebuie doar să avem parte de răbdare.
