Prefectul Vasile Moldovan le-a solicitat secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale să dispună măsurile preventive pentru asigurarea stocurilor de apă la nivelul localităţilor în perioada de secetă. De asemenea, el le-a mai cerut administraţiilor locale să dea dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte consumul de apă, precum şi în solicitarea pompierilor pentru transportul de apă în exces: ”Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, mai ales că factorii de decizie din fiecare unitate administrativ-teritorială, în speţă primarul în calitate de preşedinte al C.L.S.U. şi responsabilul serviciului pentru situaţii de urgenţă, cunosc problemele cu care se confruntă, în fiecare an, localităţile afectate de secetă şi caniculă. Este de evitat să solicităm pompierilor să transporte în exces apă potabilă în teritoriu, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prin Hotărârea nr.3/2018, a dispus transmiterea unor setări de măsuri cu privire la asigurarea stocurilor de apă potabilă şi menajeră în perioada sezonului secetos” , a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.