Repere culturale în… fotografii

0
257
Natalia Lazăr, Teodor Ardelean, Ilie Tudorel, Marius Ardelean şi Marinela Căluşeru
Natalia Lazăr, Teodor Ardelean, Ilie Tudorel, Marius Ardelean şi Marinela Căluşeru

De Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” din Baia Mare s-a vorbit despre “repere culturale”, în cuvinte, dar și în ima­gini. Fotografiile au fost realizate de Ilie Tudorel. Expoziția „România – Repere Culturale” este inclusă în cadrul Festivalului Internațional de Fotografie „Carol Pop de Szathmari” ediția a VI-a, 2019.Turneul național al expoziției va parcurge toate regiunile istorice ale României, ajungând apoi și pe la românii din diaspora, în muzee și alte instituții de cultură.
Vernisajul expoziției a debutat cu intonarea Imnului Național al României de grupul de copii din Țara Chioarului, coordonat de prof. Virginia Vinț și Mariana Șovre. De asemenea, a fost oferit un moment liric eminescian susținut de Daria Fangli din satul Trestia, comuna Cernești. S-a vorbit apoi despre poetul nepereche, Mihai Eminescu. Directorul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” din Baia Mare, dr. Teodor Ardelean, a adus în fața publicului imaginea “Luceafărului” poeziei românești. Pe de altă parte, muzeologul Andrei Avram le-a indicat celor prezenți un alt reper cultural: să fie atenți la cărțile vechi, la documentele “îngălbenite” de ani. “Multe valori se pierd, trebuie să facem tot efortul pentru a salva chiar și o pagină de carte veche”, a spus Andrei Avram.
În cadrul vernisajului, muzeograf dr. Marius Ardelean din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a vorbit despre civilizația dacică. De altfel, el a și fost îmbrăcat în port dacic. A mai susținut un discurs despre cultura tradițională, dr. Natalia Lazăr, director al Muzeului Țării Oașului, Negrești-Oaș, în timp ce artista plastică Marinela Călușeru a prezentat expoziția. La eveniment au participat și cerneștenii care au făcut parte din delegația care s-a deplasat la Alba Iulia, în 1 decembrie 2018. Atunci au fost însoțiți de fostul primar din Cernești, Nelu Șovre și fotograful Ilie Tudorel. Din delegație a făcut parte și un maramureșean care a locuit timp de 38 de ani în Statele Unite ale Americii, dar pe care dorul de acasă l-a readus în ținutul natal. El a venit împreună cu soția sa, care e originară din America.
Despre expoziție, artistul fotograf, Ilie Tudorel a punctat că își dorește să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din țară și din străinătate valorile culturii naționale românești. „Ziua în care omagiem memoria celui mai mare poet al românilor propune ca temă majoră de reflecție, extrem de actuală, rolul pe care cultura îl are în păstrarea și cultivarea identității naționale românești, în condițiile diversității culturale europene. Obiectivul expoziției este să facă cunoscute publicului larg valorile culturii noastre naționale, recunoscute pe plan mondial. Este vorba despre acele valori patrimoniale românești care ne diferențiază cultural de alte popoare și ne fac mândri că suntem români, mai ales acum când are loc un proces de globalizare și de nivelare a valorilor pe plan mondial. Avem nevoie mai mult ca oricând de repere culturale”, a punctat artistul fotograf.
Expoziția de artă fotografică „România – Repere Culturale” prezintă într-un număr de peste 50 de lucrări de artă fotografică unele având mari dimensiuni, cele mai importante repere culturale din cadrul patrimoniului cultural (inclusiv tradițional) tangibil și intangibil al României. Expoziția poate fi vizitată în 26 ianuarie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.