Reflexii în timp, armonizate artistic din sticlă şi metal

0
227
Ioan Tămâian

La Colonia Pictorilor din Baia Mare poate fi admirată până în 24 aprilie o expoziţie complexă a artistului Ioan Tămâian. Spaţiul generos al instituţiei artistice găzduieşte “reflexiile în timp” ale artistului, născut în Borleşti şi care lucrează în atelierul său din Şelimbăr, judeţul Sibiu, recurgând la tehnici unice şi mai rar întâlnite în universul artistic. Practic, Ioan Tămâian modelează cu mult talent şi simţ artistic sticla, având grijă ca în transformările ei să îşi păstreze valenţele artistice. Pe lângă sticlă, artistul mai foloseşte metal, dar şi piatră, lemn, de fapt elementele naturale care pot să creeze o lume artistică aparte. Titlurile lucrărilor sunt şi ele sugestive, astfel încât vizitatorii au parte de o adevărată delectare şi încântare dacă aleg să vadă cât de minunat au fost puse în valoare spaţiile Coloniei Pictorilor.

“Miracolul unei expoziţii”

Cornel Ailincăi

“La Ioan Tămâian este această percepţie fenomenologică: cum este făcută lucrarea. Miracolul acestei expoziţii este că nu ştii câte mixaje, câte asamblaje, secrete magice s-au întâmplat aici. La tematică putem vorbi foarte mult, dar e explicită. Ceea ce are impact, primul semn de şoc pentru fiecare spectator este că se uită la nişte întâmplări artistice care au în ele toate conjuncţiile posibile de a-ţi induce un sentiment de uimire, mirare, legate de acest domeniu”, a punctat prof. univ. dr. Cornel Ailincăi, prezent la vernisajul expoziţiei.

Sticla, adusă la rang de mare artă

În ce-l priveşte pe artistul expozant, Ioan Tămâian, acesta şi-a exprimat bucuria că a putut expune într-un spaţiu unde „se pot face lucruri artistice extraordinare. Încă de acum 3 ani când a fost deschis acest spaţiu minunat m-am gândit să vin şi eu cu o expoziţie”. Lucrările sunt realizate pe parcursul a 4-5 ani şi sunt “reflexiile în timp” ale lui Ioan Tămâian. Practic, e oarecum devenirea de artist în timp a acestuia. Impresionează tehnicile de lucru diferite, dar mai ales modelajul cu multă măiestrie a sticlei, astfel încât lucrările ajung să transmită mesaje despre istorie, despre stările emoţionale ale oamenilor, despre iubire, dar şi despre divinitate. Nu lipseşte portretistica feminină, aşa că veţi avea ocazia să le întâlniţi în spaţiul expoziţional pe Matilda, Angela sau Maria.
“Tehnica de lucru e interesantă, combin modelajul şi apoi electroliza care e o tehnologie mai puţin folosită în domeniul artei, metaloplastia, sticla modelată la cald. În acelaşi timp folosesc şi tehnici de sticlă fuzionată la temperaturi foarte înalte. Pe ici pe colo mai combin cu lemnul, cu piatra. Practic e vorba despre elemente naturale. De multe ori mă laud că folosesc şi materiale recuperabile. Până în 1989, România era o ţară producătoare de sticlă. Se prelucra manual sticla. Apoi fabricile care au fost bine văzute şi căutate de partenerii externi s-au închis, s-au distrus. În această perioadă au apărut ateliere de sticlă, fie meşteşugăreşti, fie ale artiştilor plastici. Eu în 1992 mi-am făcut o firmă unde am dezvoltat un atelier de pictură în primă fază, apoi mi-am construit un cuptor de topit sticla în zona Şelimbăr, la Sibiu. Acest material e cel mai folosit în lume în toate domeniile. În ce priveşte prelucrarea la cald a sticlei, trebuie să fii foarte rapid în gândire, clar în ceea ce vrei să faci, în prelucrarea sticlei, trebuie să ştii când să te opreşti atunci când materialul în transformarea lui îţi dă anumite valenţe artistice”, a declarat Ioan Tămâian.

“Sper ca arta românească să fie cunoscută în lume”

Obiectele expuse includ elemente comune, legate de tehnică, simbolistică. Impactul pe care îl au în faţa publicului e unul de admiraţie pentru că mulţi spun că nu au mai văzut vreodată asemenea lucrări. “Eu mizez mult pe sinceritatea oamenilor, a vizitatorilor, mă raportez la ceea ce văd dânşii în lucrările mele. De cele mai multe ori încerc să îi canalizez înspre ceea ce am gândit prin titlurile mele, dar impactul e bun, e luat ca o noutate pentru că mulţi spun: nu am mai văzut aşa ceva”, a mai punctat artistul. Ioan Tămâian a mai spus că obişnuieşte să colinde întreaga lume cu obiectele sale. A ajuns să fie mai cunoscut în exteriorul ţării. Se mândreşte cu expoziţiile din Cluj, Bucureşti, Craiova, dar şi din China, America sau Rusia. Ceea ce îl motivează să ajungă cu lucrările sale în locuri diferite e dorinţa lui ca “în timp arta românească să fie cunoscută în lume pentru că avem artişti valoroşi şi merită”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.