Marți, 28 aprilie, în sistem de videoconferință, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, din luna aprilie. Pe ordinea de zi s-au regăsit 9 proiecte de hotărâre, din care 2 suplimentare.
Primul proiect a vizat aprobarea viramentelor de credite bugetare pentru bugetul județului pe anul 2020. Pentru a continua funcționarea instituțiilor în această perioadă, au fost identificate resurse financiare suplimentare, care pot fi relocate către acestea. Astfel, bugetul prevăzut pentru instituțiile de cultură din subordinea CJ Maramureș a fost diminuat cu peste 1.700.000 lei, sumă ce urmează a fi redirecționată astfel: 420.000 lei – Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, 700.000 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii în cadrul CJ și peste 600.000 lei – pentru reîntregirea fondului de rezervă la dispoziția CJ.
În cadrul ședinței a fost aprobată modificarea programului de transport, contra-cost, de persoane, prin servicii regulate 2013-2023, prin modificarea graficelor de circulație, acestea din urmă fiind corelate cu viteza legală de deplasare în localități și în afara acestora.
Apoi, a fost votată modificarea Statului de funcții pentru Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza’’ Baia Mare și proiectul privind aprobarea ghidului solicitantului pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul județului a programelor, proiectelor și acțiunilor în domeniul tineret.
2 proiecte de hotărâre au fost retrase de pe ordinea de zi. (o.m.)