Arhive Zilnice: 28 iulie 2020

Garda de Mediu Maramureş verifică dacă investițiile finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au fost realizate în conformitate cu cerințele legale privind protecția mediului și cu respectarea condițiilor din acordul de mediu. La construcția depozitelor de gunoi de grajd solid, baza trebuie să...

Comisariatul județean Maramureș al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat controale la 24 de primării din județul Maramureș şi a verificat starea de salubrizare a localităţilor, stadiul de implementare a sistemelor de colectare separată a deșeurilor și existența punctelor de colectare selectivă. Au fost aplicate...

Viața are provocările ei. Și sunt multe. Din când în când, simțim nevoia să privim în urmă și să vedem ce s-a acumulat în bagajul uriaș pe care viața ni-l pune pe umeri. Spuneam cu altă ocazie că vorbind despre vârstă, ajungem la concluzia...

În această săptămână măsurătorile topo se derulează în satul Bocicoiel, aparținător comunei Bogdan Vodă. Localnicii care au încă parcele nemăsurate sunt invitați în teren. „În atenția locuitorilor din Bocicoel. Începând de marți, 28 iulie, ora 9, se continuă măsurătorile din cadrul programului de cadastru sistematic...

CSM Sighetu Marmaţiei a avut posibilitatea să bifeze încă un sezon la nivelul Ligii Naţionale de baschet masculin, dar clubul maramureşean a refuzat. Din pricina problemelor financiare, sighetenii nebeneficiind de un buget adecvat pentru primul eşalon. În această situaţie, CSM Sighetu Marmaţiei s-a înscris...

Ioan Gheorghe BONAȚ - profesor în cadrul Colegiului Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare - a fost numit în funcția de inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș, în baza Deciziei nr. 1703/24.07.2020. Licențiat în Inginerie mecanică și Ingineria produselor...

Titlul acestui text l-am împrumutat de la  scriitorul Gheorghe Pituț, acest poet solid cum este cubul, în semn de respect și prețuire pentru valoarea lui poetică  și a prieteniei care ne-a legat. Nu știa când și-a botezat cartea că titlul lui va deveni o...

Guvernul PNL sprijină în mod real satul românesc și dezvoltarea antreprenoriatului rural, punând în practică măsurile asumate prin Planul de Relansare Economică. În ultima ședință a Executivului a fost  adoptată o Hotărâre prin care sunt alocate circa 102 milioane lei pentru plata ajutorului de...

O bază sportivă modernă se va construi în localitatea Mocira, prin Compania Națională de Investiții. Primăria Recea trebuie doar să pună la dispoziție terenul pe care se realizează investiția, să asigure finanțarea racordării la utilități și să mențină destinația obiectivului pentru următorii 15 ani. „Referitor...
OSZAR »