Weekend „fierbinte” pe apele din Maramureș. ANPA a efectuat controale și a dat amenzi pentru nerespectarea legislației în domeniul pescuitului recreativ. La acțiune, derulată în intervalul 29-30.08.2020, au participat și cei de la AJVPS Maramureș împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi. Organele de control au efectuat activități privind combaterea braconajului piscicol pe toată durata lunii august. Astfel, în 25 august, acțiunile de control au vizat zona Bușag, Merișor, Ilba, Seini. La începutul lunii, adică pe 5 august, s-au făcut verificări în zonele: Pribilești, Mogoșești, Ardusat, Gârdani, Ulmeni și Țicău. Aici, pescarii controlați au fost în număr de 30, fiind aplicate două amenzi contravenționale, conform informațiilor furnizate de AJVPS Maramureș.