Este adevărat că weekendul a fost al mănăstirii Bârsana, toată atenţia (creştină şi instituţională) fiind îndreptate acolo. În paralel însă, tacit, a avut loc un alt pelerinaj în Maramureş, spre munţii Rodnei, pentru superbul rododendron. Sute de turişti, pe văi, pe creastă, la Pietrosu ori la Ştiol-Gărgălău, au căutat nobila floare. Am auzit cel puţin cinci limbi vorbite acolo. Borşa a fost un magnet turistic în weekendul ce-a trecut, pe merit.
Ce este de fapt rododendronul? Ca misterul să fie şi mai adânc, unii îi zic bujor de munte, alţii azalee de munte, alţii trandafir de munte.
”Este un gen de plante originar din estul Asiei. Face parte din familia Ericaceae și cuprinde aproximativ 1.000 de specii de arbori și arbuști. Această plantă este una nemaipomenită, ce înflorește de 1-2-3 ori pe an. Are o tulpină robustă și lemnoasă din care se ramifică nişte crenguțe pline cu frunze. Această plantă este ca un copăcel în miniatură” – conform wikipedia.
Tot de acolo extragem alte câteva idei: se găseşte masiv în Himalaya, în cantităţi mai mici în zone montane din Europa, America de Nord şi chiar Australia. Este floarea naţională a Nepalului, a statelor americane Washington şi West Virginia, a regiunii Nagaland din India, a regiunii Jiangxi din China, a statelor indiene Sikkhim şi Uttarakhand. Evident, Asia a folosit planta ca fiind medicinală, studii au demonstrat că are efecte antiinflamatoare şi hepatoprotectoare, dar în egală măsură unele specii sunt otrăvitoare din cauza unei toxine numite grayanotoxin, prezentă în polen şi în nectar.
Scriitori ai Greciei antice (Xenophon) şi scrieri ale cronicarilor de război ai lui Pompei au amintit de efecte otrăvitoare, laxative şi halucinogene ale mierii din flori de rododendron. Este foarte toxic pentru cai, deşi coabitează evident pe Şaua Ştiol, unde există atât rododendron, cât şi eterne ciurde de vaci şi cu herghelii de cai, una fiind odinioară cea a unităţii militare de vânători de munte din Borşa. La cealaltă extremă, în Nepal e considerată floare comestibilă, se foloseşte în sucuri, în curry, ba există un ceai rar făcut din trei specii de rododendron, Labrador Tea.
Una peste alta, ne-am dus şi noi la pelerinajul rododendronului. În Borşa, nu în Tibet. Din Pasul Prislop, am urcat prin spatele mănăstirii, în dreapta, pe drum amenajat. Am ignorat cu eleganţă Centrul de (dez)informare turistică finanţat european şi niciodată finalizat şi recepţionat, ce putrezeşte acolo. Am venit pentru frumos, da? Sus, de pe culmea Runcu Ştiol, ai cea mai la îndemână poziţie de belvedere. Spre sud ai Culmea Gărgălău, la est/dreapta ai Piatra Rea cu cascada Cailor, vizibilă perfect în câteva locuri, dar mai cu seamă ai Borşa la picioare, o vedere impresionantă. Spre nord vezi munţii Maramureşului. Ce te contrariază e că locul final de acces auto e plin cu zeci de maşini, de toate felurile şi din toate părţile ţării şi nu numai. Spre Ştiol, spre rododendron, te întâlneşti inclusiv cu alergători din concursul de orientare, organizat de… clujeni! Dai de nelipsitele ciurde de vaci, cu cai ici-colo. Începi să vezi flori. Cam din dreptul stâncii din Piciorul Danciului, cărora turiştii maghiari îi zic Dragonul adormit, apare ici-colo rododendronul. La fel de mult te bucuri de izvorul Bistriţei Aurii. De aici, din Bistricioara, se naşte măreţul şi legendarul râu Bistriţa, ce curge de aici 288 de kilometri până se varsă în Siret. Porneşte de la altitudinea de 1.649 de metri şi se varsă la 134 metri altitudine… O vreme, până la Marea Unire, el a fost porţiune de graniţă între Austro-Ungaria şi România. Aici, sus, Bistriţa e un pârâiaş aspru, ce vine în căscăduţe, în grohotiş, din dreapta Gărgălăului. Interesant, acolo, deasupra lui, e şi cea mai mare densitate de rododendron, un versant întreg estic e roşu de flori! Întâlnim turişti de tot felul, se vorbeşte în toate dialectele româneşti, plus 5-6 limbi străine am auzit. De aici până la lacul glaciar Ştiol mai sunt câţiva paşi ce merită făcuţi. Deasupra lui e vârful Gărgălău, de 2.158 metri. Eşti atât de aproape încât vezi turiştii pe creastă, dacă strigă îi auzi, deşi tu ai mai avea de mâncat o pâine până la ei. Lacul, superb, şi aici natura s-a răzbunat şi a îndepărtat urmele mâinii omului, apa mare de primăvară a rupt digul făcut artificial şi lacul, deşi e mai mic, e natural, îşi reia forma logică. Mai în aval, tot tributar firului viitorului râu Bistriţa, mai e lacul Hârdău, aproape perfect rotund, pe limita dintre judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
Însă, vestea bună e că avem rododendron, iar sus pe versanţi, dar mai ales în zona Pietrosu Rodnei, în căldările glaciare surori, e plin, drept pentru care montaniarzii s-au orientat încolo, ba au şi rămas peste noapte, în ciuda temperaturii şi a petecelor de zăpadă vizibile. Borşa a confirmat că are magnet şi ofertă turistică de vară.
