„Un alt fel de ocupație”… Cel mai bun moment pentru a citi urme de animale!

Dacă ieși din confort și din cotidian, vei constata că Lumea înseamnă ceva mai mult decât strada, orașul, serviciul, marketul. Dincolo de zona ta de confort e o întreagă lume, iar acum e unul dintre momentele în care poți citi urmele de viață din natură. Fără pretenția de a fi cititori de urme de anvergură, am aruncat un ochi la specialiști și am găsit momentul potrivit. A fost ud, a înghețat, atât noroiul, cât și nisipul. Apoi a mai și nins. Ar trebui să fie mură-n gură!

Și trebuie să știți că există oameni care citesc urme. Iubitori de natură. Vânători. Pădurari. Pasionați de fotografia de natură. La nivel național însă, doar muzeul cinegetic al Carpaților “Posada” a făcut în 2019 o expoziție cu urme de animale. Altfel, ceață. Tăcere. Aici, la noi, aflăm povești interesante din urme, chiar drame ale naturii. Acum, cu ninsoarea, silvicii spun că se vede cum s-au înmulțit lupii (în sfârșit, zicem noi…, după masacrul ordonat de Nicolae Ceaușescu, Întâiul vânător al țării) și că după urme se vede cât sunt de inteligenți… ”Împing ciutele sau căprioarele spre râpe, spre pâraie, unde să cadă, să-și rupă picioarele, să devină victime sigure”, ne spune Vasile Maxim, inginer silvic cu vechime. La fel, aflăm că deși urmele de lup și de câine seamănă teribil, există ceva ce le deosebește. “Lupul merge drept, nu circulă în zig-zag ca și câinele, nu adulmecă tufișuri. E acasă, e sigur pe el, merge unde are drum”, spune el.

Noi, în schimb, ne-am amintit de un loc ce ne pare special, unde an de an am văzut felurite urme de animale, ușor de citit. Am tras o fugă, să vedem la timpul prezent minunea. A confirmat. La ieșirea din satul Răzoare este intrarea în Defileul Lăpușului. Acolo e și o insulă, plus pârâul Peteritea dincolo, apoi Lăpușul intră în defileu.

Aici, pe maluri, e o lume sălbatică incredibilă. Intrăm și începem să…citim. Pe mal de apă, urme de castor, poate și de vidră (pe care am văzut-o peste ani ceva mai în amonte). Urme de câine sau de lup, încă n-am ajuns la nivelul de a le deosebi. Dinspre versanți, vedem venind spre apă la adăpat urme de ciute, de copitate mari, la fel ca urmele de căprioare. Vedem mai sus, scurmătură de mistreț și urmele inconfundabile, copitele despicate cu două urme mici la spate. Vedem rosături de castor pe sălciile și arinii de pe mal. Iar vizavi se vede o încercare de baraj masiv, făcut de castor, din păcate împins de apele mari de mai acum o lună și de peste an. În nisipul de pe mal vedem apoi urme de păsări, dar și coborârea castorilor la apă. Urmă imensă de cerb, cât palma, dar și de bursuc. Impresionant loc. Din păcate, sunt omniprezente și urmele omului: munți de gunoaie la coturi de râu, cârpe și plastic agățate în crengi până la doi metri înălțime. Grețos de-a dreptul, e modul în care arătăm că suntem cea mai murcadră și mai stricătoare specie de pe Planetă. Anul trecut, vizavi, pe Valea Peteritei, găseam urme de cerb care călca cu grijă printre PET-uri, dezolant peisaj. Alt loc în care vedeam și se pot vedea urme de animale perfect conservate sunt haldele și iazurile cu steril. Pe cel cu lac de la Bozânta am văzut urme de bursuc și nenumărate urme de căprioare, iar localnicii spun că sus, în pădurea de mesteacăn erau și mistreți, până s-au învățat unii să taie de-acolo. Cât despre experiențele altor oameni de munte, una dintre cele mai frumoase urme le-a găsit maratonistul Lorand Bitto, și el mare iubitor de natură. O urmă de urs mai mare decât urma sa de picior, ceea ce sugera un urs imens, de sute de kilograme.

„Cititul urmelor de animale se aseamănă cu cititul unei cărți. Cu cât numărul de urme e mai mare și mai bine întipărit, cu atât și informațiile pe care le dezvăluie sunt mai bogate. Astfel, anotimpul rece e cel mai prielnic pentru cititul urmelor în natură, prezența zăpezii e un aliat de nădejde. Prin urmele lăsate de animale, indiferent de substrat, putem afla multe despre comportamentul lor. Putem desluși cărările folosite cel mai des, obiceiurile de hrănire, comportamente teritoriale și de împerechere, precum și multe altele”, ne spune Mark Munteanu, pasionat montaniard și fotograf de natură (vezi pagina sa de Facebook Wild Maramures). Mark a pozat râși și urși, dar nu neapărat după urme. „În general, se întâmplă foarte rar să iasă o poză bună mergând doar așa, la dibuit, după urme… însă mici excepții evident că sunt. A fost cazul unor urși însă de cele mai multe ori e cazul ungulatelor (copitate)… am mai surprins câțiva cerbi folosindu-mă de urme și de factorul olfactiv și evident de vânt”, spune el.

Acum însă, ar fi un excelent moment de a vedea și citi urme. Pentru strămoșii noștri era ceva normal, firesc. Noi însă nu recunoaștem și deosebim urma de cărucior de Lidl de cel de Kaufland… asta a fost evident o ironie. Una dintre marile surprize, subliniate și de Mark Munteanu, este să constați că împarți cu animalele sălbatice aceleași cărări… să vezi că pe drumul tău au mai trecut înainte căprioare, iepuri sau chiar ursuleți, cum au constatat iarna trecută oameni de munte la urcare spre Creasta Cocoșului. Apoi, de cumva e proaspătă urma și mai vezi și animalul… te simți Winnetou, nu alta!