Rareș Pop: „Pacienții vin la noi nu pentru că vor să ne vadă. Ei au o problemă medicală”

3
244

Modul în care angajații din spitale se adresează pacienților și aparținătorilor contează tot mai mult în unitățile din Maramureș. Conducerile spitalelor din județ încep să acorde o atenție tot mai mare felului în care medicii, asistenții medicali, infirmierele, precum și restul personalului din instituție relaționează cu bolnavii care le trec pragul.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare s-au luat măsuri în privința acestui aspect, încă de acum 3 ani, spune managerul unității, Rareș Pop. Toți angajații unității au participat la cursuri de comunicare, iar relaționarea cu pacienții s-a îmbunătățit.

„În urmă cu trei ani, când am venit în spital, am urmat împreună cu personalul medical cursuri de comunicare internă, cât și cu cei din exterior. În primul rând, s-a încercat și sper că s-a și realizat, să se schimbe modul de abordare a discuției cu pacienții, cu aparținătorii pornind de la programări, la personalul medical și nemedical, gradul de empatie care trebuie alocat fiecărui pacient pe care-l avem. Pacienții vin la noi, nu pentru că vor să ne vadă sau să ne salute. Ei au o problemă medicală care trebuie rezolvată. De aceea ni se adresează. Având în vedere că prezența unui pacient este și cea aducătoare de resurse financiare ale spitalului, cred că gradul de înțelegere și de abordare a unei discuții sau a unei relaționări trebuie să fie cât se poate de empatică și cu cât de multă căldură” – a precizat Rareș Pop.

În momentul de față, felul în care relaționează angajații din spital cu pacienții poate fi observat și din chestionarele de satisfacție, pe care bolnavii sau aparținătorii le completează. Din ele rezultă că există loc de mai bine, însă trebuie spus că multe din nemulțumiri sunt cauzate de procesul de reabilitare a spitalului, care automat creează un disconfort pentru toată lumea.

„Nimeni nu vine cu forța la muncă, ci voluntar. Dacă tot consumăm energia să venim aici, atunci să o folosim într-un mod pozitiv. Nu de fiecare dată personalul medical din spital a avut un comportament corespunzător sau adaptat unei situații cu un pacient sau cu un aparținător. Avem chestionare de satisfacție pe care le urmărim constant în fiecare săptămână, cu întrebări pe care le adresăm pacienților și aparținătorilor, întrebări care acoperă inclusiv acest spectru. În acest moment, neajunsurile în spital sunt date de proiectul de reabilitare, care deja se desfășoară de ceva timp. Acest lucru creează un disconfort atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți și aparținători”, concluzionează Rareș Pop.

3 COMENTARII

  1. Nu. Nu e din cauza procesului de reabilitare a spitalului. E din cauza atitudinii personalului si lipsa celor 7 ani de acasa. Nimeni nu merge acolo de placere.
    Niciodata nu le-au ajuns salariile (platite de NOI). Nuuuu. Vor si ceva pe langa. Si numai dupa ce le bagi plicul in buzunar vor lasa la o parte atitudinea tiganeasca. Asta daca e destul de gros plicul. Pana atunci, nici nu se uita la tine iar cand in final o fac, primesti un raspuns flegmatic „da tu ce cauti aici?” sau „aici nu e hotel ca sa dormi pe banci” , in timp ce omul nu mai poate de durere si necaz, sau „eu nu-s destul de bine platit ca sa-l pup pe pacient in fund” (asta dupa ce a cerut o cana cu apa hojmalaului din UPU)
    Mi-e sila de ei si sper sa nu ne intalnim niciodata, ca sigur voi ajunge la stirile de la ora 5.

    • „eu nu-s destul de bine platit ca sa-l pup pe pacient in fund”

      o spun cei cu salarii de 5-6-7000 de lei si vouchere de vacanta, platiti din contributiile amaratilor cu salariu minim

  2. multe din nemulțumiri sunt cauzate de procesul de reabilitare a spitalului….aiurea, aceia sunt o minoritate. majoritatea nemultumirilor sunt din cauza atitudinii lipsite de respect si empatie a personalului.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.