Copilăria în culori, la Centrul Comunitar Multifuncțional

0
21

Pentru micuții care beneficiază de servicii în cadrul Centrului Comunitar Multifuncțional din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, timpul petrecut este plin de experiențe diverse. Pe lângă teme și diverse alte activități educative, copiii au ocazia de a socializa.

„Copiii care frecventează programul afterschool nu doar că își fac temele, ci își construiesc amintiri pline de culoare, zâmbete și descoperiri. Recent, micuții au transformat paharele de sticlă în mici opere de artă, pictând flori în nuanțe vii, cu imaginația drept pensulă. Prin această activitate de îndemânare și creativitate, fiecare copil a putut să-și exprime sensibilitatea și viziunea asupra frumuseții. Într-un alt moment emoționant, au construit arborele genealogic al familiei – o activitate care le-a adus mai aproape poveștile celor dragi. De asemenea, tot în cursul acestei săptămâni, micuții au participat la Ziua Poliției Locale, unde au descoperit într-un mod interactiv rolul oamenilor în uniformă și importanța siguranței în comunitate. În zilele însorite, curtea centrului a fost locul perfect pentru jocuri, concursuri și desene pe asfalt – un colț de libertate și veselie, unde copilăria își trăiește clipele cele mai frumoase” – au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.